U paracqua di Ziu Petru Santu - Jean Alesandri (trad. G. G Franchi)

Ghjuvan Ghjaseppu Franchi ci rigala una traduzioni di u racontu di Jean Alesandri… è Ziu Santu ritruvò u so versu urighjinali…

  

  

U paracqua di Ziu Petru Santu

 

Petru Santu  Santarelli, u me arcimissiavu, hè natu à a Spilonca, un poghju di u paese cruzinesu di Pastricciola duv’ellu  fece tutta a so vita è morse in 1938. À u invichjà, i paisani avianu messu à chjamallu Ziu Petru Santu. « Zìi » sò tutti i vechji ma ellu era propiu tinutu da omu spertu è tutti u rispittavanu.

 

Cum’è inghjunu in li paesi avia ancu ellu u so cugnome : « Giandarmone », quant’è à dì « giandarme maiò ». Giandarme ùn era ma maiò sì postu ch’ellu misurava… un metru è nuvanta dui ! Figuratevi quant’ellu facia u spiccu à un’epica chì l’omi d’un metru è sittanta eranu tinuti da arcifali… Ma cumu hè d’esse statu battezu « giandarme » ? Ebbeh, era chì i giandarmi cullucati in Azzana eranu tutti omi maiò par via chì i chjuchi, in la giandarmaria ùn li piglianu micca. Par altru, issendu guasi tutti pinzuti, parechji eranu biundicci da più à menu. Cusì vene chì quell’umatone, capirossu è barbirossu ind’un paese di mori bassacciani, paria ch’ellu avissi ancu ellu, calcosa di giandarminu !

 

Ziu Petru Santu era u pidone di a cumuna, ma a paga, ohimé ! Pà allivà u so famiglione d’una moglia è ottu figlioli li tuccava à stantallusi. Tandu facia l’ape. Avia una uttantena di bugni in curteccia di leccia suvaraghja, è cusì, barattendu culatu è robba di manghjusca, a li facia à caccià a so ghjente da u bisognu.

 

Un « pidone » cum’ellu a dice u nome… và à pedi. À ellu u truvavate sempre par isse strade cù u so paracquone. Oghje ùn si ne vede più di issi tamanti paracqua culuriti, ma prima in paese l’avianu tutti.

 

Una volta ch’ellu si ne vultava in casa soia, mi ti infatta un cumplottu di zitilloni di u circondu. Unu, chì forse si ne vulia ride, face :

- O Ziu Petru Sà, U mi impristate u vostru paracqua ?

Ziu Santu impunta, u fideghja una stonda è li cappia seccu seccu :

- Ùn possu micca, u me zitellu !

- È cumu hè ?

- Hè chì, s’ellu ùn piove, mancu ne ai bisognu ! È s’ellu piove, hà da ghjuvà à mè !

 

Ah hè !

 

U calastrone si era fermu traditu. I cumpagni u guardavanu ridoni, cum’è di dì : « Eh boh ! Pigliati què ! ». Ziu Santu s’era astradatu ridichjulendu in sottu in sottu. 

 

Logica è saviezza campagnole !

Fuss’ella puru chì noi ne possinu ritruvà calcusella ind’ issi tempi di a inchjustrera.

   

 

   

Le texte original de Jean Alesandri se trouve ici : Le parapluie de Zi Petru Santu

  

  

Avis aux lecteurs
Un texte vous a plu, il a suscité chez vous de la joie, de l'empathie, de l'intérêt, de la curiosité et vous désirez le dire à l'auteur.e ?
Entamez un dialogue : écrivez-lui à notre adresse decameron2020@albiana.fr, nous lui transmettrons votre message !
  
  
  
Nouveautés
Decameron 2020 - Le livre
Article ajouté à la liste de souhaits