A Mamma - Pierre-Jean Susini

Quand meurt la mère, le théâtre familial oscille entre drame et comédie. Una pezza di tiatru di Pierre-Jean Susini.

  

  

A Mamma

 

Riassuntu : a storia d’una famiglia staccata tra fratelli è surelle è chi si ritrova quand’ella more a mamma, ma di manera misteriosa.

 

Parte :

  • A Mamma, madama Santarelli (hè vèduva)
  • Maria a so figliola

                     Agostinu u so maritu, (hanu 3 figlioli)

  • Pia a so figliola, celibataria
  • Lucia a so figliola, divurziata (ha 2 figlioli)
  • Vittoriu (Vitto’) u so figliolu

 Anghjulina a so moglia

  • Romeo, l‘amante d’Anghjulina
  • Marcucciu u so figliolu, maritatu à Columbina (hanu 3 figlioli)
  • U nutaru

 

 

 Storia

  • A veghja
  • E tre surelle
  • L’amanti
  • Vittoriu
  • U telefonu
  • Maria è Austinu
  • A cena
  • Marcucciu
  • A Mamma

 

 

A VEGHJA

 

Hè morta a mamma, facenu à veghja pusati in giru di u lettu induve ella riposa

                                                         

Lucia (Arrimbata à u lettu,pienghhe) : Ô mammucia cara, perchè chì c'ai lasciatu ?

Pia : Hè forse megliu duv’ella hè avale.

Maria : Iè, si dice cusì. Ma finalmente chì ne sapemu ?

Lucia : Chì l’altru mondu sia megliu, ùn ne sò mancu appena sicura eiu.

Austinu : Sapete, c’hè un cantu tradiziunale chì dice chì « in l’atru mondu si passa una vita santa, si scontranu l’amanti è l’amore si rinnova » !

Pia (Inc’una tonalità ligera è guardendu a so mamma ) : Umba ! Allora o Mà teneti pronta, ci sera forse qualchì belli ghjuvanotti quassù !

Maria (Inc’ una tunalità ligera) : Ié ma tandu feria megliu di piattassi di “Papa“, Diu ci ne liberi !!!!

Ridenu  

Pia : Nò, ùn si sà micca ciò chì si passa inde l'altru mondu, ma eiu pensu chì a vita ch'ella hà avutu mamma hè stata una vita dura, cù u caràtteru ch’ellu avia babbu è po’, allivà cinque figlioli, guasi sola.

Vittoriu : Quattru !

Pia : Cumu quattru ?

Vittoriu : Iè, per mè Marcucciu ùn esiste più !!!!

Maria : Cume ùn esiste più ?

Vittoriu : Ùn esiste più dipoi ch'ellu hà spusatu a figliola di i nostri nemichi, i nostri peghju nemichi.

Maria : Heu ! Sò vechje storie què.

Vittoriu : Innò, ci vole à ramentassi chì unu di i soi avia tombu u nostru Babbone in lu 1962.

Lucia : Iè ma “papa“ ùn avia bisognu di mette à Marcucciu fora di casa perchè hà spusatu à Columbina. Zitelli, eranu sempre inseme sti duie quì ; si tenianu cari è basta.

Maria : Vittò, eiu pensu chì sta storia hà cuntrariatu à mamma, ùn ti poì mancu figurà !

Pia : Iè, s'elli li sò ghjunti i capelli bianchi à quarant' anni, ùn hè micca per nunda.

Anghjulina : Sapete, mammata, per mè ghjera una santa. À mè m'hà sempre cunsideratu cume a so figliola, ùn mi ne scurderaghju mai.

Pia : Ah quessa hè vera ! Tinia cari à tutti mamma, figlioli, pu figlioli, figliulini ; quelli i tiniava tantu cari chì i curava ogni mercuri, e dumenicate, mentre e vacanze.

Lucia : Chì vole dì què ?

Pia : Vole dì ciò ch'aghju dettu !

Lucia : Aiò, quand'ell' avia i so figliulini Mamma, ghjera u sole ch'intria in casa, a dicia sempre.

Vittoriu : Iè, ma forse era ancu stanca mamma è ùn a dicia micca !

Lucia : (In zerga) Ma chì ne sai tù ch'ùn ai mai avutu figlioli ( Vittò s'attrista è a so moglia si mette à pienghje) Ch'ai da parlà ! È poi l'ai tantu cuntrariata tù dinù à mamma quand'ell'hè partutu Marcucciu.

Vittoriu : Cumu ?

Lucia : Iè, ùn ai mai pruvatu à calmà à Babbu nantu à stu puntu ; sì andatu in u so sensu. Cusì quand'ell'hè mortu babbu, sì firmatu tù solu, l'omu di a casa !

Maria : Ô Lucia, ùn ai bisognu di parlà cun tanta gattivezza. Ci duveriamu vergugnà di liticassi cusì davanti à mamma ; forse ci sente sapete.

Vittoriu : (S’arizza) Di tutte manere eiu n’aghju intesu à bastanza per sta sera, veni ô Anghjulina !!! (Si ne vanu tramindui).

Austinu : (Si ne và anc’ellu). Bona, eiu ci vole ch’eo passi à a Cunfraterna per vede s’elli ponu cantà a messa di mamma socera.

 Un silenziu

                                  

E TRE SURELLE

 

Pia : Hè vera chì à mamma li seria dispiaciutu di sapè chè no’ ci cuntrastemu trà fratelli è surelle.

Maria : Megliu feriamu di ramentacci e stonde di gioia, ci sò state ; tante veghje à lu fucone, tanti Natali

Lucia : Oh, v’arricurdate quandu u cuginu Lavighju s’era travestitu in Babbucciu Natale è chì s’era sbagliatu di ghjornu

Pia : Buu ! Chì risate !

Lucia : L’aviamu dettu per ‘’a veghja di Natale ‘’, tandu ellu s’affaca u 23 di dicembre. Pichja à a porta, pensa tù, nimu ùn l’aspettava, i zitelli ùn c’eranu mancu, (ride parlendu) è ùn lu vidimu sbuccia à l’usciu cù u so vestitu rossu è a so barba di traversu. (Ridenu tutt’è tre). Ô mamma, quant’ella hà risu ; Quant’ à mè ride anc’avale s’ella ci sente.

Maria : Ma babbu dinù, n’hà fattu pocu quand’ellu era ghjovenu, li piacia a festa. Mi n’hà cuntatu certe Mamma. (Incù una tonalità allegra). Tè, per u matrimoniu di Bastianu, a sera per dorme, c’era tantu mondu in casa chì tutte e camare eranu chjappe ; Babbu, piglia è sì chjina in u littinu nentru u camiô d’Albert. Po, po, po, po ! Quellu, a matina, ùn s’avvede di nunda è parte à travaglià cù u so camiô. È “papa“ ellu, durmia. Ci vole à dì ch’ùn avia micca betu chè acqua dinù.

Pia : (Piglia a sequita) Iè, è quand’ellu s’hè discitatu in quant’à mè eranu ghjunti in Corti. Pare chì ci vulia à vede a testa d’a so mamma quand’ellu hè rientratu u lindumane à meziornu in a vittura di u panatteru, mezu abbambanatu. (Ridenu tutte tre)

Lucia Vai ch’ùn duvia esse tantu fieru. Ghjè chì tandu ùn c’eranu micca i telefonini.

Maria : Oghje ùn si pò chè ride di storie quì                                                                                

Lucia : Allora videte chì Mamma è Babbu anu prufittatu anc’elli di a vita, ùn anu micca avutu chè affani (Si pende sopra à u lettu è s’avvicina di a mamma ) Chè ô Mà ? ….. Merda !

Pia : Chì t’accade ?

Lucia : C’hè a mio lintichja ch’hè cascata, hè fallata quì sottu à Mamma

(S’avvicinenu e so duie surelle chì volenu circà anc’elle)

Maria : Aspetta, l’avemu po’ da truvà sta lintichja

Lucia : Ah milla quì ! Ah innò ghjè un buttone di u coprilettu

Pia : Attenti, lasciatemi fà. ( Pesa a so mamma per rivuccàla )

Maria : Ùn ai micca da rivuccà à mamma, Nò ?

Pia : A vulete ritruvà sta lintichja, si o nò ?

E tre surelle sò di nasu inde u lettu, a mamma hè rivuccata, tutti i linsoli sò mezu fora da u lettu.

In stu mentre qualchisia pichja à a porta ; pichja una volta, e surelle ùn sentennu nunda ; pichja una siconda volta, ùn sentenu sempre nunda.

Entre u nutaru, vistutu è stichitu cume un nutaru. S’avvicina pian’pianinu à passi di ghjallina, assai stupitu di a scena ch’ellu vede, à bocca aperta.

(Pia hà vistu u nutaru, ma ùn si volta micca versu ellu)

Pia : (sussurendu à e so surelle, senza piantà di circà) C’hè qualchisia in u salottu.

Tandu s’arrizzanu e tre surelle d’un colpu, è guardanu u nutaru

U Nutaru : (trasalta, un pocu impauritu) Scusate, aghju pichjatu ma nimu hà rispostu. Sò u vostru nutaru

Maria : Iè, è cosa vulete ? Ùn avemu micca da fà i spartimenti avale nò ?

U Nutaru : Ùn vengu micca per què, vengu per l’interru. A vostra mamma m’avia dumandatu di favvi cunnosce e so voluntà per l’urganisazione di a ceremomia. Dunque, a cascia di a vostra mamma bisognu ch’ella sia purtata da u so figliolu Vittoriu, da u so ghjennaru Austinu, da u so figliulinu u maiò. (Un picculu silenziu). U quartu à purtà a cascia, hà dumandatu ch’ellu sia u so figliolu Marcucciu è sera vistutu incù a so tinuta ufficiale.

 Lucia : Diu santu caru ! Cume avemu da fà ?

 Un silenziu

U Nutaru : Bona, v’aghju da lascià. Farete e mio parte à tutta a famiglia.

Un silenziu torna

Lucia : Cumu si pò fà ? Marcucciu, ùn sapemu mancu duve ellu stà. È po’ chì vole dì ‘’incù a tinuta ufficiale ’’ ?

Pia : Iè, è po’ Vittò, cumu hà da piglià e cose ?

Maria : Vittò pigliera e cose cume l’altri, ùn hè micca Vittò ch’hà da fà a lege à a fine !!!!

Lucia : Allora a li dici tù ?

Maria : A li diceraghju, è po’ mamma m’avia lasciatu l’indirizzu di Marcucciu in casu mai. Feremu e cose cum’ell’ hà dettu Mamma.

Pia : (Senza alcuna cunvizione) È cusì sia...

S’affaca Anghjulina , timica.

Maria : Oh, entri, entri a mio cara.

Lucia Anghjulina, mi vogliu scusà d’avè parlatu cusi anz’ora. M’hè cullatu a zerga è aghju dettu n’importa chè !

Anghjulina Capiscu, ùn hè nunda. Ma cù Vittò e cose sò appena cumplicate sti pochi ghjorni                                                                                                                         

Pia L’avemu capita, è po’ sai, sè tu voli parlà, simu quì

Anghjulina : Vi ringraziu...è po’...vi vulia dumandà s’o possu stà appena à vighjà à mamma socera, n’aghju bisognu.

Maria : Iè, sicura, ti lasciemu (S’abbracianu forte, tutte).

Lucia : (Partendu, si calla). Mì, a mio lintichja ch’era cascata in pianu.

Pia : Ah, allora pudiamu circà                     

Ridenu e tre surelle è si ne vanu

                                                         

L’AMANTI

 

 Anghjulina face a veghja. Entre Romeo cù un magnificu mazzulu di fiore

 

Anghjulina : (Appena timurita di vede u so amante in ste cundizione ) Romeo, chì faci quì ?

Romeo : È bè, sò vinutu à purtà i fiore per l’interru , ùn ti pare micca nurmale què ? (Si posa accantu à Anghjulina, un silenziu). Sì sola, l’altri induve sò ?

Anghjulina : Venenu di parte avà

Romeo : Anh iè … M’ai mancatu sai

Anghjulina : Zittu, micca davanti à a mio socera

Romeo : Euh, induve ella hè avale ùn ci sò tante cose chì a ponu scumudà mi pare

Anghjulina : Appena di rispettu !

Romeo : U rispettu ? Parlemune di u rispettu !

Anghjulina : Cumu, chì voli dì ?

Romeo : Ne cunnoscu unu chì ti deve u rispettu è ch’ùn ti guarda mancu più ; ùn cunnosce micca a furtuna chì ghjè a soia, quella di campà cù una parsona dolce è dilicata cume tè

Anghjulina : Romeo !

Romeo (Cù enfasi) : Cumu pò stà vicinu à tè senza accarizzà i to capelli, u to visu, i to labbri. Cumu pò stà accant’à tè senza esse imbalsamatu da a dulcezza d’u to prufume

Anghjulina : Romeo basta ! Sò sicura ch’ella ci sente (Lampa un’ ochjata versu a socera), ùn sò micca perchè, ma ne sò sicura.                                                               

Romeo : S’ella ci sente tantu megliu, cusì pudera testimunià in l’altru mondu quant’hè sinceru lu mio amore. Vogliu chì ognunu sappia nant’à sta terra è à l’aldillà, a passione chì mi lega à la mio Anghjulina. Ùn ci piattemu più, ci vole chè tu parli à u to maritu.

Anghjulina : Ùn’hè micca l’ora, simu in dolu

Romeo : Ùn serà mai lòra per tè mi pare. Anghjulina ti vogliu fà una proposta. Vengu d’amparà chì sò numinatu in Nova Caledunia per u mio travagliu. Veni ! veni cù mè ! Ci stallemu quallà, c’avemu una casa riservata ; puderai truvà ancu un picculu travagliu sè tu voli. Veni lu mio amore

Anghjulina : Ùn sò micca pronta Ô Romeo è po’, ùn possu micca lascià tutta sta ghjente, sò cusì bravi incù mè. Elli sò...a mio famiglia. Madama Santarelli era cume una mamma per mè.

Romeo : Iè...È eiu quale sò ? Sò un amante di passaghju, sò quellu chì ti cunsola quandu u to maritu t’attrista. Sò quellu chì accende i luminelli quandu a vita ti pare scura. Sò quellu chì ti face ride trà duie stonde affanose. Sò un tippu chì passa, una scimia piena di versi, un pueta techju di versi, un buffone di carnivale, un arlechinu di mascherata ! Sò tuttu què ô Anghjulina... ma ùn sò mancu appena a to famiglia, mancu una cria ? Ùn n’aghju micca l’onore d’esse di i toi, mancu appena ?

Anghjulina (Pienghje) : Nò… Romeo… Ti tengu caru . Lasciami appena di tempu.

Romeo : Tempu,ùn n’aghju più Anhjulina, ci vole ch’o parti in Numea dopu dumane. Allora rifletti, rifletti bè.

Romeo si ne va. Anghjulina ùn face chè pienghje

                                                                                                         Lume spentu

 

VITTORIU

 

Pia : Qual’hè ch'hà arricatu sti belli fiori ?

Maria : Ghjè… Romeo u to amicu, Vittò

Vittò Ah per quessa Romeo hè sempre statu delicatu…. L'averia vistu vulinteri à Romeo.Hè venutu quandu ?

Maria : Sta mane quand’è t’ùn c'eri.

Vittò : Ah Iè

Pia (scherzosa) : Hè vera chi Romeo vene spessu quand’è t’ùn ci sì micca

Vittò (Ùn capisce micca subitu u scherzu) : Vene quand’ellu vole Romeo, hè in casa soia quì… (inchietu avale) Ma… Pia, chì voli dì quand’è tu dici què ?

Pia : Cosa ? Ch'aghju dettu ?

Vittò : Hai dettu : ‘’Romeo vene spessu quandu ùn ci sò micca eiu’’. Chi volI dì ?

Maria (Prova à appacià e cose) : Ùn vole dÌ nunda. Ghjè a vita chÌ hè cusÌ, e cose ùn anu micca sempre una spiegazione, Ùn c’hè micca regule per tuttu. Tè, l’acelli per un dettu, di solitu cantenu a matina ; è bè, pò ancu accade ch’elli cantinu a sera, s’ell’a li piglia, cusì...

Pia : Iè, ghjè què chì face u sale di a vita. Ghjè cume a ghjalina, face l’ovu senza nidicalu, a scopa hà fiurita è ùn hè granata...

Vittò (Annervatu) : Iè è a luna chì vole rimpiazzà u sole... Ma chì mi cuntate quì… mi ghjucate à a risa o chè ? Parlatemi francu appena !

Un silenziu

Maria : Ô Vittò, sta realità chì ti cummove è chì ti pare strana, forse, ci sì per qualcosa, ùn pensi micca ? Ùn averesti micca una piccula colpa ?

Vittò : Una colpa di chè ? Ch’averaghju fattu ? Ùn capiscu micca ciò chè tu mi dici.

Maria : Rifletti appena.

Pia (Scherzosa) : Aiò ô Vittò, sò sicura chè t’a poi fà

Vittò (In zerga) : Oh ! Ma basta avà ! Chì sò tutti sti sottintesi ? Fatela finita !

Un silenziu

Maria : À Anghjulina a teni cara ?

Vittò : Sicura chì a tengu cara. Ghjè a mio moglia

Maria : ’'Ghjè a mio moglia '' , quessa seria un riassuntu par spiegacci quant’è tù teni caru à Anghjulina ? Ùn mi sbagliu micca ?

Vittò : Innò. Ghjè a mio moglia è eiu sò u so maritu

Maria : Allora, in poche parolle, ci vulerii cuntà... Ste longhe spassighjate chè vo’ fate tramindui in a natura, ste dumeniche chè tu passi à fiancu à Anghjulina à u locu d'andà à caccighjà cù i to amichi, ste parolle chè tu li dici a mane quand'ella si disceta, ch'ella ti pare un fiore chì sbuccia ogni ghjornu, ste puesie chè tu li scrivisti quand’è tu l'ai cunnisciuta è a prumessa chè tu festi d'ùn piantà mai di falli umaghji... Cù ste corte parolle ci voli mustrà dinù a manera chì fù a toia d'alligerì a so pena... D'ùn avè possutu figliulà. Mi sbagliu ? Hè tuttu què u sensu di e to parolle quand’è tu dici ch'ella hè a to moglia è chè tu sì u so maritu ? Dimmi s'eo mi sbagliu ?

Vittò : (Pusatu, u capu in i ghjinocchi, cù tristeza è lagnanza) Oooh, a sai cume ellu hè ; u tempu passa...I sentimenti ci sò sempre ma...si frustenu e cose. L'abitudine rompe tuttu. (U so visu si schjarisce) Eppuru quandu l'aghju cunniscuta, ùn vidia ma chè ella, nunda d'altru cuntava di più ; mancu u sole mi paria cusì luminosu. Ai parlatu d'e mio puesie, averia pussutu scrive un libru cù tutti i versi ch’o li aghju prununciatu. Era a mio musa, ùn c'era una ghjurnata senza ch'eo mi scordi di laudà a so bellezza , a so dulcezza, a so tenerezza. (Tristu) Cumu hè chì tuttu hà cambiatu ?

Un silenziu

Pia : Ghjè a vita ô Vittò ; ma quandu ti stemu à sente, vedimu chè t’a teni sempre cara à Anghjulina. Forse ti sì scurdatu di dilli ; tù chì maneghji a lingua megliu chè nimu, ùn trovi più e parolle per parlà à a to propria moglia.

Vittò : C’hè, di sicuru, una manera di ritruvassi . Postu chi a tengu cara, c’hè forse una strada nova à truvà per noi dui,ci deve esse un camminu ch’ùn avemu mai chjappu, basta ghjustu à truvà u sensu per entreci.

Maria : Mi pare chì l’estru pueticu ti rivene ô Vittò, ghjè bon’ segnu

Vitto : Iè, fussila puru ; à parlà cù voi e mio surellucie, mi pare lu mio core menu strintu è mi sentu rifiatà.

 (S’abbraccianu )

                                                                                                          Lume spentu

 

U TELEFONU

 Entre Austinu, cerca qualcosa in u salottu

Austinu (Hà trovu) : Ah, mì, u mio telefuninu, a sapia chì l’avia lasciatu quì

U piglia è face per parte. In su mentre sona u telefonu di casa. Austinu esiteghja è po’ và à risponde

Austinu : Allo, qual’hè ?

Marcucciu : Sò… Marcucciu, vengu d’amparrà a morte di Mamma.

Austinu (Assai stupitu) : Marcucciu què p’allora ! Ghjè Austinu quì, ma quantu hè ch’ùn ci simu visti ?

Marcucciu : Ùn a sò, parechj’anni di sicuru...troppu.

Austinu : Ma induve sì, è ch’ai fattu mentre tutte st’annate ? Chì sì diventatu, aghju intesu chè t’eri per ste Merighe.

Marcucciu : Iè, aghju viaghjatu assai, ma avale sò stabilitu in Brest. Travagliu in a Marina Naziunale.

Austinu  :Incridibile…è po’ di cascà annantu à tè à u telefonu cusi. Ai una famiglia ?

Marcucciu : Iè, sò maritatu cù Columbina ma què... a sai !!!

Austin (Appena scumudatu) : Iè bella sicura ; è figlioli n’avete ?

Marcucci : Avemu tre figlioli.

Austinu : Ah iè, allora ci feria piacè di cunnosceli è ch’elli sconstrinu i so cugini.

Marcucciu :… (Ùn parla più, si sente ch’ellu signozza)

Austinu : Allo, Marcucciu, mi senti ?

Marcuccia : Iè, sicura (Signozza)… Scusami... a puderemu fà. Ma sai, aghju passatu tante gattive stonde à sapè i mei cusi luntani.

Austinu : C’hai mancatu a sai. E to surelle parlanu spessu di tè.

Marcucciu : Iè, è… u mio fratellu ?

Austinu (Ùn parla micca, si sente un suspiru,)

Marcucciu : Aghju capitu, mi ne vole sempre ; eppuru ùn’aghju tombu à nimu, ùn sò culpevule chè d’amore.

Austinu : Tamanta suffrenza per a famiglia.

Marcucciu : A poì dì Austinu, ma sai pensu chì sta tragèdia era cusì prufonda chi c’hè vulsutu à sacrificà à qualchisia per chì u dulore sia menu forte, è stu qualchisia sò statu eiu.

Austin : Ma cumu hè chè t’ùn sì vultatu ?

Marcucciu : C’aghju pinsatu parechje volte, puru quandu Babbu era sempre vivu, ma ùn ci l’aghju fatta.

Austinu : Perchè ?

Marcucciu : A sai perchè, perchè chì sò fieru cume un imbicille è chì l’urgogliu mi si manghja u capu. Sè tu sapissi quantu mi ne pèntu oghje.

Austinu : Iè ma, a to mamma quantunque ?

Marcucciu :  Mamma l’aghju vista parechje volte.

Austinu : Ah iè, è cumu avete fattu ?

Marcucciu : È bè, quand’ella dicia ch’ella facia una visita à sa cugina in Pariggi, in fatti vinia in casa mea, in Brest.

Austinu : Micca pussibile ?

Marcucciu : Iè cusì hà fattu a cunniscenza di i so figliulini. Una volta avia dettu à babbu ch’ella facia una cura di tallassuterapia è si n’hè vinuta à passà quindeci ghjorni cù noi.

Austinu (Ride un pocu) : Hè vera chi Brest hè vicinu à u mare, ma quantunque !!!

Marcucciu : Austinu u mio cugnatu, m’ha fattu tamantu piacè di parlà cù tè, ma ùn ti vogliu micca ritene di più. Ci vole chè tu sappia ch’aghju da vene per l’interru di Mamma, sè tu ne poì parlà à e mio surelle o mancu.

 Austinu : Ùn t’inchietà, ma aghju intesu qualcosa dighjà ; pensu chì u to ritornu hè annunciatu.

Marcucciu : Va bè, ti ringraziu per tuttu è t’abbracciu.

Austinu : T’abbracciu forte anc’eiu.

 

MARIA è AGOSTINU

Maria : (Entre) Austinu, chì faci solu quì ?

Austinu : Avia persu u mio telefuninu è po’ hè accadutu qualcosa di...strasordinariu si pò dì !

Maria : Cosa ?

Austinu : C’hè u to fratellu Marcucciu ch’hà chjamatu è ghjè cascatu ghjustu annantu à mè, cume s’ellu era fattu apposta.

Maria : Hè megliu ch’ella sia cascat’annantu à tè ch’annantu à Vittò di sicuru !

Austinu : Ghjustu à puntu li n’ai parlatu à Vittò chì Marcucciu avia da vene per l’interru ?

Maria : Nò ancu.

Austinu : Megliu seria… Ma... A sapii tù ch’elli si vidianu spessu cù Mammata ?

Maria : Iè, ma Mamma m’avia dumandatu di tene l’affare sicretu chì Babbu ùn averia micca capitu è cume ellu era malatu, ùn vulia micca cuntrariàlu di piu. (Feghja a so mamma) Ma sai, hà sappiutu fà e cose à l’appiatu cum’ ellu ci vulia ; era maligna Mamma. Quand’ella hè vultata d’a ‘’soi-disante’’ tallassuterapia, s’era messa una pumata mischiata cù l’alghe, è babbu u corciu chì dicia : « Oh, t’hà fattu prò sta cura, ai ancu a pelle chì sente u marinu » Era una chjocca mamma, chè ô Mà ! (A feghja)

Austinu (S’avvinica anc’ ellu di a so socera) : Pare ch’ella ridi ! (S’avvicina di più) Ma, ride da veru ti dicu ! (Hè tuttu cumossu)

Maria : Aiò Austinu !

Austinu : Ti dicu chì l’aghju vista ride !

Maria : Austinu ! Quesse sò cose ch’ùn ponu accade. Hè morta mamma, disgraziosamente.

 Si scantanu da u lettu

Maria : Mammuccia cara, tant’anni ch’ella hà pruvatu à priservà à tutti, à sparghje l’amore ch’ell’ avia trà i so figlioli è i so figliulini. Credu chì u so rimpientu maio hè d’ùn avè pussutu addunisce a so famiglia, a so famiglia sana. Era cusì cuntenta quand’ ella era in Brest di pudè curà i so figliulini, chì si ne scurdava ancu di a tristeza d’avè una famiglia staccata, spapersa quì è quallà. Hà sempre fattu a leia cù tutti ; ma tamanta forza chì c’hè vulsutu per suppurtà tuttu què !!!!

Austinu : Ciò chì mi tarnaleghja u più, ghjè chì nimu ùn s’hè avvistu di nunda. Hà sempre fattu cume si nunda fussi. Hà tinutu a so casa, curatu à tutti ; avia una parolla ghjusta per ognunu. Pensu chè tu poì esse fieru di mammata è eiu di a mio socera !!! (A feghja).

 Un silenziu. Austinu pare svultulatu

Maria : Chi c’hè O Austì, mi pare chè tù impallidisci ?

Austinu (Assai cumossu) : Nò, nò, ùn aghju nunda !

Maria : Rimetteti.

Austinu : Va bè, va bè, ùn ti dicu micca ch’aghju vistu pienghje à mammata, osinnò m’ai da piglià per un scemu. Aiò andemu. Veni, andemu à piglià l’aria.

 Si ne vanu

                                                                       Lume spentu

 

A CENA

 Ci sò tutti, fora di Vittò è Austinu. Pia mette tavula, l’altri sò in giru

 

Pia : Bona, qual’hè chì vole manghjà, ùn n’avemu micca da pienghje sempre nò !!! Anghjulina, aiutami per piacè.

Lucia : Iè, l’averia fatti piacè à Mamma chè noi manghjassimu tutti inseme. N’hà priparatu tantI ripasti ella. Eramu parechji in giru à stu tavulinu, cù i zitelli chì currianu d’una banda è di l’altra ; è po’ ghjunghjiva sempre qualchisia à l’impruvisu, c’era sempre un piattu in più.

Pia : Scucinava bè Mamma. À mè mi pare di sente sempre l’udore di a so cucina.

Maria : Iè… hè vera, si sente qualcosa... Ma cosa hè ? (A panica !) Ah ! mi paria dinù, hè in traccia di brusgià u pulastru in u fornu (Corre à apre u fornu) ... Mamma ùn lasciava brusgià nunda, ella !

Anghjulina : Sè vo’ vulete, mi fermanu i cusciotti di cignale chì Vittò m’avia purtatu di a caccia, vò à pigliali, sò dighjà cotti, cusì o mancu.

Maria : Ci sbrugliaremu, ùn t’inchietà.

Pia (Scherzosa) : Perchè, và à caccia Vittò ? Cumu dicenu in francese ? : ‘’qui va à la chasse…’’

Lucia (A taglia subitu) : Pia, aiò !

Maria (Scumbatte sempre in u fornu) : Aiutatemi à purtà stu piattu !!!!

Ghjunghje Vittò

Pia : Mì, ‘’quand on parle du loup’’...

Vittò : Perchè, parlavate di mè ?

Pia : Nò dicia cusì (Sempre schersoza) È po’, ùn pò esse chè in bè sè no’ parlavamu di tè.

            Ghjunghje Austinu

Austinu : Eccu, vengu da a Cunfraterna, m’anu dettu ch’elli sò d’accunsentu per cantà a messa.

Maria : Iè, tantu megliu, ma cù tutt’a divuzione ch’ell’hà avutu Mamma, mi pare nurmale, nò ?

Austinu : Iè ma c’hè un prublema !

Pia : Un prublema di chè ? Anu da cantà a messa o micca ?

Austinu : Ùn volenu micca ch’ellu sia u prete Mattei à fà a messa, volenu chjama u diàcunu Ghjuvan’ Petru.

Pia : Ma cumu hè què ?

Austinu : Dicenu ch’elli si sò liticati cù u prete Mattei, ch’ell’ùn i lascia micca cantà ciò ch’elli volenu. A messa in pulifunia li piace pocu è micca à u prete ; è quelli dicenu chì ghjè contru à a cultura corsa.

Maria : Quesse sò storie ch’ùn c’arriguardanu, s’elli ùn volenu cantà a messa ch’elli stianu !

Lucia : Iè perchè chi mamma l’hà sempre cunnisciutu à u prete Mattei ; ghjè ellu chì l’hà maritata, hà fattu i battesimi di tutti i zitelli.

Vittò : Un peccatu, perchè chì a messa in pulifunia hè magnifica.

 Anghjulina s’avvicina di u so maritu è li piglia a manu

Anghjulina : Iè, sò d’accunsentu.

 Vittò hè tuttu cummosu chì ùn era più avvezzu à stu gestu di tenerezza vinendu di a so moglia.

C’hè un silenziu.

Austinu : Bona, ciò ch’o possu fà hè d’andà à parlamintà cù u prete Mattei chì u cunnoscu appena !

Maria : Ma ti rendi contu chì oghje ci volenu ‘’les accords de Grenelle’’ per urganizà una messa !

Vittò : Ma, lasciemu fà à Austinu s’ella hè quessa a manera d’avanzà è di mette tuttu u mondu d’accunsentu.

Pia (Meza scherzosa è meza affIttuosa, tucchendu a spalla d’Anghjulina) : Sì d’accunsentu cù u to maritu ô Anghjulina

Maria (À Anghjulina) : Bona, finalmente và è pigllià i to cusciotti chì i nostri pulastri anu u so contu mi pare.

Vittò (Ride un pocu) : Ah, allora ùn aghju micca persu tuttu andendu à caccighjà !

 Si sente chÌ ridenu un pocu

Maria : Aiò, pusemu intantu ch’ella rivenga Anghjulina

 Si posanu tutti

Lucia : Ah ! Sò in isse stonde, tutti inseme, per e feste, per Natale, chì Mamma ch’hà da mancà assai !

Pia : È Babbu, quant’ellu li piacia à festighjà, à ballà. Ùn ci vulia à prigàlu tantu perch’ellu si metti à cantà dinù !!!

Lucia : Zittu chì cantava falsu ! (Ride).

Pia : Ma puru, mi piaceria tantu à sentelu cantà, puru falsu. Inventava ancu e canzone Babbu. Cumu facia quella annantu à un’aria di Paso doble ? Aspetta…

Nantu un’aria di mandulina

Cum’un arietta di statina

Per li carrughji è pe’ li chjassi                                                                                             

Oh state à sente à li so passi

Cù lu Paso di Petrabianca

Omi è donni à fianc’ à fiancu

Colpi ghitarra è urganettu                                                                                      

Spiccanu salti di caprettu

 

Austinu è d’altri : Ah ! Magnificu, iè, hè bellu !

Entre Anghjulina cù u piattu di i cusciotti

 Maria : Eccu a nostra bella Anghjulina cù i cusciotti d’u so maritu !

Vittò : Ah innò, ùn sò micca i mei, v’assicurgu ! (Ridenu tutti).

 Un silenziu

Austinu : Ma ghjera un veru pueta u vostru babbu, m’invengu un ghjornu cù l’associu di l’anziani cumbattentI, avia fattu un discorsu piazza à a ghjesa, un umaghju per i morti, tuttu u mondu pienghjia. Mancu u prifettu n’avia parlatu cusì bè d’i morti.

Lucia : Eppuru ùn hè andatu tantu à a scola Babbu, ma li vinia cusì, cacciava e parolle cume sè tu cacciassi a frutta d’una sporta.

Maria : Iè ma à Babbu li garbavanu e cose di i cumbattenti. In quant’à mè li seria piaciutu di fà una carriera inde l’armata, vistu cumu ellu ne parlava !!!

Pia : Iè, forse.

Un silenziu

Maria : È à tè ô Vittò, ti seria piaciuta una carriera inde l’armata ?

Vittò (Stupitu) : Ma, chì mi dumandi quì ? Aghju fattu a mio carriera à a Posta è mi cunvene cusì. Ch’aghju da facci inde l’armata ?

Maria : Ùn t’anervà. Dicu chì sò belli mistieri è chì ci vole à apprezzà à ghjente chì ci face a so carriera.

Vittò : Què p’allora ùn’hè mancu male. Ma chì discorsi sò ?

Agustinu : Vittò, ghjè forse una manera per Maria di fatti capisce certe cose… appena cumplicate.

Vittò  : Ma cosa ? Ùn vecu micca.

Anghjulina : Calmati ô Vittò.

Vittò : Ma ùn sò micca annervatu, sò stupitu da tanti misteri !

 

MARCUCCIU

 

Si pichja à a porta

Pia : Quale serà à st’ora ?

Pia và à apre. Marcucciu hè quì, vistutu in tinuta di Tinente Culinellu.

Pia (Stà appena senza soffiu è po’ l’abbraccia forte è pienghje) : Oh, u mio fratellucciu !

Vittò (S’arizza in zerga ) : Cumu hè, chì vene à fà quessu quì ? Ùn c’hà micca fattu soffre à bastanza ?

Marcucciu : Aspetta o Vittò.

Vittò s’avanza versu Marcucciu di manera minacciente. Austinu è Lucia u ritenenu cù forza

Vittò : Ùn c’ai nunda à fà quÌ !

Anghjulina (À Maria) : Ùn l’ai micca privenutu à Vittò ?

Maria : Ùn ci l’aghju fatta è po’ Marcucciu, ùn l’aspettavamu chè dumaitina.

Anghjulina (Và à circà u so maritu) : Calmati u mio maritu, posa, posa quì.

Vittò (Si posa. À tutti) : A sapiate è ùn m’avete dettu nunda. Capiscu avale ste chjachjare nantu à a carriera militaria !

Lucia : Vistu a to manera d’accettà e cose, hè statu appena difficile Vittò !

Maria : Quesse sò e vuluntà di mamma, ci vole à rispettale

Vittò : U rispettu ? È ellu, ci rispetta à vene quì tanti anni dopu ?

Marcucciu : Ùn hè micca a voglia chì mi mancava sai.

Pia : Allora Cumu hè chè t’ùn sì vultatu Marcucciu ?

Marcucciu : L’orgogliu a mio surella, l’orgogliu mal’piazzatu. Ai parlatu di suffrenza anz’ora Vittò, sì tu sapissi quantu aghju suffertu eiu di sta situazione, d’ùn pudè parlà à e mio surelle, à u mio fratellu (Vitò gira u capu), d’ùn vede ingrandà i mio nipoti è di passà tutte ste stonde luntanu da voi. U peghju per mè hè d’ùn avè pussutu vene per l’interru di Babbu. Tandu navigava à mez’u mare Caribeanu, è u ghjornu ch’aghju ricivutu u missaghju per Babbu, hè statu cume s’era mortu eiu. Cume no’ eramu in un sottumarinu, averia vulsutu esse solu è chì u sottumarinu ùn ricullassi mai più. Allora hè stata dura sapete . Ben’intesa c’aghju a mio famiglia, i mio figlioli. Ma a persona chì m’hà permessu di tene tutte st’annate, sta persona hè Mamma. Mammuccia, l’aghju vista parechje volte.

Vittò : Cumu hè què ?

Marcucciu : Iè, quand’ella facia visite à zia Clorinda, ne prufitava par passà qualchì ghjornu in casa. Cusì mi parlava di voi tutti, di Babbu. Quandu vidia à Mamma curà i so figliulini, aghju tre figlioli, gheranu di sicuru e più belle stonde d’a mio vita !

 Tandu si sente un rimore stranu è si vede u linsolu di u lettu chì trema, cume si a mamma si movissi. Si voltanu tutti versu u lettu.

Austinu hè cummossu più chè l’altri, si tene u core, Maria l’arreca cunfortu cù a so manu.

Pia : Mì, chì c’hè a finestra aperta quallà ! (Và à chiodela)

Marcucciu : Eccu, a vita ch’aghu passatu. Sicura c’hè a mio famiglia è po’ aghju un bellu mistieru ma, m’hè sempre mancatu qualcosa.

Pia : Sì ufficialu Marcucciu ?

Marcucciu : Iè, ma s’aghju messu oghje a mio tinuta di Tenante Culinellu, ghjè mamma chì a m’hà dumandata. Ùn aghju nisuna pretenzione, sò sempre u zitellu chè v’avete cunnisciutu, chì ghjucava à piattatella cù e so surellle è... Chì passava ore sane à mezu à a machja cù u so fratellu. (Si mette à pienghje, e so surelle l’abbraccianu. Vittò hè cummossu, calla u capu).

Anghjulina (À Vittò in sottu voce) : Vai à vede u to fratellu, hè ghjunta l’ora !

Dopu una stondarella Vittò s’avvicina, pian’pianinu è po’... abbraccia à Marcucci, sò assai cummossi tramindui.

Discorrenu tutti inseme in giru à Marcucciu : « ... » « ... »  « ... » 

Maria : Aiò, aiò ! chì ghjè ora di manghjà. Allora, ùn sò micca bugie, c’hè un piattu in più sta sera.

Pia : Iè, ma quessu hè un piattu in oru

Si calanu tutti

Lucia : Allora Marcucciu, chì strada ai chjappu per vene fin’à quì ?

Marcucciu : Hè bella simplice, aghju pigliatu u trenu da Brest à Pariggi è po’ dopu l’aviô in Orly. Tè, à u campu d’aviazione aghju vistu à u to amicu, Vittò, quellu chì hè in a Marina cume mè. Cumu si chjama dighjà ?

Pia : Romeo, si chjama Romeo

Marcucciu : Ah iè, partia in Nova Calidunia mi pare

 Anghjulina calla l’ochji

Vittò (In sottu voce) : Bon’viaghju !

Pia : Chì dici ô Vittò ?

Vittò : Nò, nò, aghju dettu ‘’ghjè un bellu viaghju’’ !

Maria : Aiò, manghjemu chì dumane a ghjurnata hà da esse longa !

Lume spentu

 

 

 

A Mamma

 

Sò tutti quì, fora di Vittò è Marcucciu, chì ghjunghjeranu dopu.

Facenu l’ultima veghja, à chì arritt , à chì pusatu in giru à u lettu.

 

Pia (Hè arrimbata à u lettu) : Maria, à chì ora ghjunghjenu quelli di u serviziu murtuariu ?

Maria : Sta sera à sei ore.

Un silenziu

Austinu : Finalmente tuttu s’hè accunciatu bè per a messa ; à u prete Mattei li seria troppu dispiaciutu d’un esseci per madama Santarelli, cusì hà dettu !

Lucia : Tantu megliu, avemu bisognu d’appena di serenità ; ghjè cusì duru dighjà di perde a so mamma…. Ma u fattu di vede tutta a nostra famiglia addunita, cumu dì... ? Ghjè un cunfortu tamantu !

A voce di a Mamma : Da veru !

Lucia : Ch’ai dettu ô Pia ?

Pia (Stupita) : Nunda, ùn aghju dettu nunda !

 Si feghjanu tutti, si sente appena d’angoscia.

In sù mentre entrenu Vittò è Marcucciu chì discorrenu trà d’elli. Què face fallà l’angoscia.

Maria : Milli i fratelli !

Vittò : Allora hè tuttu prontu per l’interru, chì ferma à fà ?

Maria : Nunda mi pare, basta à aspettà u serviziu murtuariu.

Austinu : Dicia ch’averemu a pulifunia è u prete per a messa.

Pia (Schersoza) : Oh, oh, allora ti chjamaremu Sant’Austinu !

Marcucciu : Mamma merita una bella messa, hà fattu tantu per noi.

Anghjulina : Ghjèra una santa donna, a dicu sempre.

Pia face i vezzi à Anghjulina in u so spinu, perchè chì ripete sempre listessa cosa.

Maria : Mamma deve sente u so core ligeru d’avè a so famiglia addunita è di vede e cose cume elle si sò appaciate.

A voce di a Mamma : Ciò chè vo’ dite hè verità

 Anu tutti l’ochji sburlati ; certi sò da veru impauriti.

Vittò : Qual’hè chì hà parlatu ? Falla finita ô Pia cù e to fantasie !

Pia : Chì fantasie ? Ùn n’aghju dettu nunda !

A voce di a Mamma : Ùn appiate paura ! Sò eiu, a vostra mamma.

Sò tutti spavintati, l’ochji sburlati, certi tremanu, si stringhjenu, fora di Vittò chì si mostra incredulu.

Ùn sò ancu partuta per l’eternu. Mi sò fattu ghjustu una piccula scantata per stavi à sente voi tutti, per stà à sente i vostri guai ma dinù e vostre gioie è per fà chì e vostre parolle possinu scrive a storia di a nostra famiglia di manera franca è sincera. Vi dumandu d’ùn micca purtà u dolu di a vostra mamma ma piuttostu di fà u dolu di certe stonde quand’elle sò state gattive, cusì pigliarete a strada d’un avvene più serenu. Per mè, nunda hè più bellu nantu à sta terra chè di vedevi quì, tutti inseme adduniti ; ghjè quessa a mio pace per l’eternità. Ùn pudia parte senza cunnosce stu mumentu ; sò, avale, chè vo’ truvarete a forza è l’amore per cuntinuà senza mè, i mio cari. Hè compia a mio scantata, avà si chì possu parte.

Un silenziu terribile

Pia (pienghje) : Ô Mà, ùn ti n’andà !

Lucia : Hè cusì duru, per mè, hè cume s’ell’ era morta duie volte.

Un silenziu

Vittò : Ma quessa ùn pudia esse mamma, ghjè impossibile, Mamma hè morta. Ghjè qualchisia chì hà rifatu à so voce.

Maria : È qual’hè chì pò prununcià ste parolle è chì pò cunnosce cusì bè a vita di Mamma, s’ell’ùn hè ella stessu ?

Vittò : Tù ô Maria !

Maria : Innò ; eiu vecu e cose cume si Mamma ci vulia dà u doppiu di e forze chì ci volenu per campà, per sapè prufittà di e belle stonde di a vita è per firmà adduniti cume no’ simu oghje.

Pia : Eiu vecu à Babbu chì l’accoglie quassù è chì li dice : « Allora a mio cara, ai fattu torna unu di i to culpetti quaghjô. Iè ma, m’ai bè abituatu. Hè cume quand’è tu dicii chè t’andavi in tallassuterapia, credi ch’ùn a sapia micca chè t’andavi à vede à u nostru figliolu ». È tandu si mettenu à ride tramindui, è po’ ridenu, ridenu !

Un silenziu

Vittò : Ma eiu vi dicu ch’ùn pudia esse stata Mamma à avecci parlatu.

A voce di a Mamma : È quale pudia esse u mio figliolu ?

 

                                                                                              A Fine

                                                                                        Marzu di 2020 

 

Pour lire d'autres textes de l'auteur : 

    U guasi matrimoniu (cun voi o madamicella)

    U Cuncertu di rock

 

 

Avis aux lecteurs
Un texte vous a plu, il a suscité chez vous de la joie, de l'empathie, de l'intérêt, de la curiosité et vous désirez le dire à l'auteur.e ?
Entamez un dialogue : écrivez-lui à notre adresse decameron2020@albiana.fr, nous lui transmettrons votre message !
  
  
                                                                                  
Nouveautés
Decameron 2020 - Le livre
Article ajouté à la liste de souhaits