Marianghjula Antonetti-Orsoni - Mammò Anghjulella

     

Un magnificu ritrattu, tenaru è affetuosu, di Mammò Anghjulella, a minnana di Marianghjula Antonetti-Orsoni.

  

  

Mammò Anghjulella

 

Di mammò Anghjulella, a mamma di babbu, ciò chì mi resta u più impressa ghjè a so parlata da vechja ch’ella ghjera è ch’ella cuminciava à « perde u capu ». Ziu Benedettu dicia d’ella : « In vechjaia, Anghjulella hà imparatu l’inglese ! ». Ma issu inglese custì, nimu ùn lu capia…

Di i so anni di cummerciante, li era restatu l’attrattiva per i soldi è ùn si scurdava mai di u so portamunè. Li si mettia appena ramasugliu o di pezzi di giurnale per i biglietti è ghjera cuntenta, cuntenta di cuntà i so soldi… Ma per quelli chì l’avianu cunnisciuta, u parè annant’à mammò Anghjulella era sempre u listessu : una donna risentita, chì ùn si lasciava fà. 

U maritu, babbò Ghjaseppu, era scarparu è da la man fin à la sera, era davanti à u so bancu, à quandu per fà scarpi, à quandu per assestà li. Babbò, i scarpi pò i sapia fà ! Avia amparatu in paese è dopu, quand’ellu era militare in Corti, avia pigliatu u mistieru incù un « maître-bottier».

È quandu babbò Ghjaseppu mettia e stacchette à i scambaroni, mammò Anghjulella, a cova in capu si ne andava à vende a so mercanzia da un paese à l’altru. 

Si era messa à travaglià quand’ellu era natu u so ultimu figliolu.

- « O Ghjasè, ciò chì tù guadagni incù i to scarpi ùn basta più à nutrisce u nostru famiglione ; ci vole à fà qualcosa ! »

È Ghjaseppu chì ùn la vulia mai impenserì, a lasciava fà. A sapia chì quandu Anghjulella avia decisu qualcosa ùn ci era bisognu di zaganà…

U cummerciu ùn era tamantu ma ci era di tuttu. Era cum’è quelli cummerci àrabi in Parigi, aperti di notte è di ghjornu, pieni zuffi  è chì ci si trova ogni cosa. Quellu di mammò Anghjulella era cusì : da l’oliu à u caffè, da u granone  à u rennu, da u filu à l’achi, da i scarpi à e ciavatte… I parastasgi eranu pieni zuffi ! I paisani eranu cuntenti chì, sopra à piazza, pudianu cumprà ropa è ùn li bisugnava micca d’andà in cità per fà l’acquisti.

Ogni tantu mammò Anghjulella falava in Bastia à fà e so incette ; si servia ind’è Casanova, mercante à l’ingrossu di u carrughju Carnot. Avia l’abitutine di discutà incù i cummercianti è circava sempre à tirà i prezzi. « A sapete, ci hè u trasportu è, in paese, i soldi sò scarsi ! » ripetia aspessu.

Si ne ricullava in trenu cù a so mercanzia chì i figlioli falavanu à circà incù i sumeri in gara di U Ponte à a Leccia. È u lindumane, incù a cova in capu, si n’andava à vende per issi paesi. 

Più tardi, u mo ziu chernale Tottò, l’ultimu figliolu di mammò Anghjulella, ripigliò u magazinu è dopu à ellu, u so figliolu, u mo cucinu Daniel ; quandu istu ultimu si n’andete à a ritirata a buttea chjudì e so porte. Chì peccatu !

Mammò Anghjulella era una donna risentita. Quì certi a chjamavanu  « a fiumurbaccia » chì i so antichi venianu da Lugu di Nazza ; chjamendu la cusì paria ch’ellu si spiecava u so carattaru cusì forte !

Avia avutu òndeci figlioli ma dui s’eranu morti giovanni. I nove altri l’avia allevati incù l’aiutu à quandu di i più grandi, à quandu di u vicinatu. « Tenimi u pacchettu », dicia à Zia Risaetta quand’ella lasciava u ciucciu ingutuppatu ind’è e so fasce. Campu chì tandu i ciucci capricci ùn ne pudianu fà tanti è si tenianu bassi ! 

L’ultimu figliolu l’avia persu à a nascita. Eramu in tempu di guerra. U maritu ghjera militare in Corti è a moglia di u so cumandante si n’era  morta di ripartu ma u ciucciu era campatu. È ghjera dinò mammò chì si n’era occupata, omancu finu à l’età di dui anni. Cumu i suldati di u 173u regimentu si n’eranu andati da Corti, tuccò à mammò Anghjulella di parte à Vence à rende u zitellucciu à u babbu, à u capu di dui anni. Quand’ella ghjunse quallà, in casa di l’officiale, fù stupita da una pittura d’una donna azzingata à u muru di u salottu ; si sentì vene menu. Quand’ella ripigliò i so spìriti, l’omu li dumandò :

-  « Alors, Angèle, que vous est-il arrivé ? 

-  Qui est cette belle femme représentée sur ce portrait ? 

-  C’est ma femme qui est morte en couches ! »

Mammò Anghjulella si ramentò di quella cullata à a funtana di U Canale. Tandu, issa donna l’avia vista cum’è in un sognu è li avia dettu : « Occupati di u mo figliulellu ! »

Cuntò tuttu què à issu omu sbiguttitu chì a guardava culpitu d’incantu  dumandendu si s’ellu a pudia crede… o micca… Ma ellu, u più chì li primurava ghjera d’avè ripigliatu u so figliulucciu.

Mammò Anghjulella ùn era micca una donna ordinaria. Era una feminista prima di l’ora. Ùn temia à nimu, nè omi, nè donne è dava capu à tutti.

Scola ùn avia cunnisciutu ; ùn avia amparatu nè à scrive nè à leghje ma nimu ùn circava à burlà la incù a muneta chì tutti sapìanu chì puru senza avè amparatu à cuntà, mammò Anghjulella cunniscia i soldi è rendia a muneta quantu quelli più struiti chè ella. 

I libri di conti, puru senza avè amparatu à scrive, i sapia tene è ùn si sbagliava !

- « O Marì mi devi dui soldi per u zuccaru chì tù ai cumpratu erimane. »

È nunda ùn li passava ! Ùn avia bisogna d’ordinatore ! È po tandu ùn ci n’era ! U so capu un veru « disque dur », nunda ùn si perdia, ritenia tuttu.

Ghjera ghjuntu u dispacciu quandu ch’o era à e Scole Normale in l’anni sessanta. Ghjeramu guasi di Natale.

A survegliante m’avia chjamatu è m’avia dettu :

- « Votre grand-mère est morte ».

Ma ùn sapia micca qualessa chì tandu mi s’avia sempre e mo duie mammò !

Chjamò in paese. Ghjera mammò Anghjulella chì si n’era andata uni pochi di ghjorni prima di u focu natalecciu cum’è  causgiule chì s’involanu in u celu. 

  

   

Avis aux lecteurs

Un texte vous a plu, il a suscité chez vous de la joie, de l'empathie, de l'intérêt, de la curiosité et vous désirez le dire à l'auteur.e ?

Entamez un dialogue : écrivez-lui à notre adresse nouveaudecameron@albiana.fr, nous lui transmettrons votre message !

Nouveautés
Decameron 2020 - Le livre
Article ajouté à la liste de souhaits